In doar doua minute

In 16 secunde am sa zambesc, peste alte douazeci am sa ma uit plictisita in tavan si-am sa ma amuz de propria-mi gandire.In cinci minute am sa ma ridic din pat, ca peste alte doua secunde sa ma trantesc la loc cu aceeasi nepasare cu care m-am si ridicat.In cel mult o jumatate de ora am sa ma hotarasc sa deschid geamul, caci cu siguranta atmosfera va fi insuportabil de sufocanta din cauza caldurii de amiaza.Valul de canicula ce ma va izbi, imi va crea o stare de disconfort.

Peste vreo ora - timp in care ma voi plimba agitata prin incapere din pricina zapuselii- voi face un dus rece si apoi ma voi ocupa putin de infatisarea camerei, nu prea prezentabila.In scurt timp, nu mai mult de douazeci de minute de la initiativa de a face putina ordine, ma voi opri din curatenia superficiala, pe care initial am crezut-o ceva mai mult de o aruncare de haine in dulap si strans patul.

Cotorul de mar de pe noptiera nu imi va deranja irisul, ba din contra ca pentru o tipa aberanta ce sunt, imi va alimenta imaginatia.In urmatoarele zece secunde de cand am zarit cototrul de mar, voi pune mana pe aparatul de fotografiat de pe pat pentru a face o poza, setand inainte cateva efecte.Aparatul se va deschide pentru doua secunde si obosit de sutele de poze cu chipul unei narcisiste, se va inchide la loc.Atunci ma voi uita la el, voi zambi si-l voi tranti la loc in pat, pe cearceaful alb si mototolit.

Dezordinea de pe birou ma va face cel mult sa ma gandesc ca poate intr-o zi va fi bine sa le aranjez, insa doar atat.

Lanceda peste masura, ma voi arunca peste cele trei perne sifonate, cu capul atarnat putin peste marginea patului.La un moment dat, probabil imi voi simtii narile umezite de mirosul de fier al hemoglobinelor , datorat caldurii si ametelii.Nu ma va deranja prea tare, dar totusi, din instinct, voi lua, un servetel, pe care voi desena usoare firicele rosii.

Ahh...iarasi imaginea idioata din tavan! In doua minute...In doua minute ce? In doar doua minute am avut timp sa-mi imaginez totul de pana acum...

Un pix, un pahar de cola si trei bucatele de ciocolata

Ma enerva teribil ticaitul ceasului de pe perete.Indica cu o impozanta seriozitate ora 2:45. Ei si ce?! Ce-mi pasa? Maine nu plec nicaieri si poate nici peste doua sau chiar trei zile.
Pe patul de langa birou zacea deschisa cartea lui Kafka. Multa meditatie pentru cele 182 de pagini.Eu nu ajunsesem decat pe la pagina 70, dar stiam sigur ca pana la finele ei am sa-mi “suscitez” neuronii.In fine, prea multa bataie de cap.Intrasem intr-o stare de spleen total.Somn nu-mi era, caci cola isi facea datoria; deci nu as fi putut estompa senzatia de plictis, punandu-ma in pat si relaxandu-ma prin vise de inalta aspiratie.
Inca o bucatica de ciocolata ca sa-mi indulcesc papilele.Delicios! Ciocolata cu alune.
Cu fruntea in tavan si ceafa sprijinita pe spatarul scaunului, astept cred, vreo revelatie extraordinara, vreun contur filozofic care sa-mi fie dat mintii mele ca sa am cu ce sa-mi ocup timpul.Nimic, nicio sclipire care sa-mi dea de gandit, pe care as putea sa o interpretez sau poate pe care sa o ignor.Telefonul imi suna in disperare.Nu-i nimic, oricum va inceta in scurt timp ca nu mai are multa baterie.Nici macar nu ma interesa cine e.
Incep sa cotrobai prin vraful de carti, caiete, foi mazgalite de plictiseala si pixuri rasufland usurate dupa ce au obosit pe hartia alba,de pe masa.Caiete cu o infatisare nu prea prezentabila, carti cu colturile indoite, biletele cu banda lipicioasa pe care stateau numere de telefon si “nu uita!”-uri. Incepuse sa ma irite dezordinea de pe birou, asa ca m-am apucat sa le asez in asa fel incat sa para cat de cat aranjate.
Ceasul continua sa ticaie ritmic, insa acum nu ma mai deranja, telefonul incetase sa mai sune, iar dezordinea de pe birou disparuse.Putin mai bine decat acum cateva minute, insa nu suficient sa pot spune ca am depasit starea de mai devreme. Priveam, analizam, oftam plictisita si-o luam de la capat.Pe birou stateau acum un pix, un pahar de cola si trei bucatele de ciocolata.Pe jos zacea o pagina cu vreo 26 de ganduri mazgalite de pix, patate de cola si cu gust de ciocolata.

Propriu-mi demiurg

Fantezie, ambtii, idealism, sperante, straniu, jubilatie, sonoritate artistica, iz intelectual si mangaiere idilica.Cam acestea imi sunt contururile mintii.Lumea creata de mine are parfumul dulceag al varstei mele, amprenta sculptata a idealurilor, inocenta, timiditatea si febrilitatea visurilor.In centrul ei ma aflu eu, cu-un chip cu ochii mari si maronii, buzele moi si tenul fin.Lumea imi e complicata, tainica, stranie, cu pete de culoare intense si viu-colorate, imbracata in sunete de vioara si pian, agitata si spasmodica.Lumea mea nu cunoaste timpul fizic, nu stie ce inseamna cronologie, e haotica si aleatoriu ii sunt puse marginile.Lumea mea nu este carnala, in afara celor cateva trasaturi fizice ale mele si isi savureaza apogeul sub ochii mei inchisi.Lumea mea cunoaste limitele schizofreniei( sau poate ca e doar dorinta de izolare psihica), dispare atunci cand deschid ochii,se convulsioneaza atunci cand dorm si ma paraseste la auzul unei voci straine.Nu intelege niciun fel de sentiment si totusi trepideaza la atingerea afectiunii, iar uneori uraste la fel de mult ca si mine, cea din lumea reala.Nu mai stiu daca lumea mea e construita din vise lucide sau e doar un joc de imagini al mintii mele.In fiecare zi imi cladesc aceasta lume, ca la sfarsitul serii sa dispara, sa uit ca am construit ceva din lacul fanteziei mele si sa simt iara, la inceputul fiecarei dimineti ca ma transform in propriu-mi demiurg.

Prefa-ma in zambetul tau

Nu! Oglinda ma determinase sa-mi adresez aceasta negatie, lasandu-mi capul in palme.Iarasi sfarsisem prin a nu ma demachia.Nu ma lasai niciodata sa-mi savurez tabieturile de seara.Ma trezeam de fiecare data cu rimelul transpirat pe gene, cu buzele manjite rosiatic de parfumul tau, cu parul buclat anapoda de mainile tale, cu amprentele buzelor tale pe bustul meu, cu obrajii sufocati de saruturile tale, cu fiecare particica a corpului meu mirosind ametitor a buze, cu urechile-mi inca vibrand in ritmul gemetelor stinse.
Mi-am tras peste pielea-mi mult prea calda, camasa ta.Stampilam cu amprente fierbinti gresia rece.Tu dormeai.
Mi-am lipit fruntea de geam.De sub manecile indoite ale camasii, mainile mele se jucau cu geamul reavan.
-Ma asculti?
Ai dat aprobator din cap.
-Ia-ma de mana, fa-ma sa te urasc, iubeste-ma, fa-ma sa te uit, alimenteaza-mi din nou imaginatia, incetineste-mi bataile inimii, incalzeste-mi corpul, saruta-mi fruntea, zambeste-mi ca si cum ti-ar pasa, adora-mi chipul, du-mi dorul parfumului, saruta-ma cu buzele reci, priveste-ma cand ma schimb, admira-mi dantela neagra ce-mi acopera sanii, saruta-mi coapsele, amageste-mi pantecul cu obrazul tau, minte-ma ca nu-ti pasa, sopteste-mi ca ma iubesti, strange-ma intre bratele tale, adormi cu capul pe pieptul meu, asculta-mi bataile inimii, priveste-ma cum gem amtetita sub mangaierile tale, bucura-te de surasul meu, ia-mi cuvantul, pozeaza-mi trupul acoperit de petale, zguduie-mi linsitea, atenueaza-mi agitatia, nu-mi da drumul degetelor, suna-ma sa-mi spui ca ti-e dor si-apoi inchide-mi, protejeaza-ma, intelege-mi gandurile, du-ma departe si-adu-ma inapoi, bruscheaza-mi realitatea cu soapte candide, plimba-ti rasuflarea calda deaspura trupului meu gol, cicatrizeaza-mi durerile, oboseste-ma cand am prea multa energie, transforma-te in surasul meu si prefa-ma in zambetul tau.
-Dar esti deja zambetul meu...

Ma recunosti?

Sunt inca o pustoaica de 17 ani, careia ii plac paginile ingalbenite si prafuite, si totodata cele impozant-albe si mirosind a nou, careia ii place sa asculte muzica si sa danseze, careia ii place sa se uite in oglinda.
O pustoaica care isi gaseste linistea in camera ei cu castile in urechi, care-si adora profesorul de romana si care nu suporta sa fie mintita.
O pustoaica careia ii plac cremele de corp si parfumurile dulci, careia ii place sa se bronzeze si care are grija de tinuta ei.
O pustoaica care nu plange prea des si daca o face, o face doar pentru persoanele la care tine.
Sunt inca o copila care ascunde visele sub perna, ca sa nu i le fure nimeni, care stie sa zambeasca pentru fericirea a doua persoane, care-si admira sora mai mult decat isi poate inchipui ea.
O copila care-si doreste sa isi petreaca viata printre scaunele de la teatru si parfumul timpurilor vechi.
Sunt inca o pustoaica ale carei ganduri si idei nu au capatat conturul maturitatii intelectuale.
Inca o pustoaica careia ii place sa faca poze, care isi construieste sentimente, pe care le traieste fara sa le fi simtit vreodata cu adevarat.
Inca acea pustoaica care se intreaba mereu si niciodata nu gaseste raspunsul dorit, careia ii place ciocolata cu alune si rochitele verzi.
Inca acea pustoaica care rade mult, se supara repede si se preface ca e indragostita.
Intr-o zi ma vei intalni pe strada si vei stii ca sunt acea pustoaica...
Ma recunosti?

O viata de 30 de lei pe noapte

Apucasem pe-o strada mai sus de magazinul vechi din colt.Nu zgomot, nu forfota, nu pasi tropaiti pe strada pavata cu pietre colturoase si gri. Ma bucuram de toate acestea datorita noptii mohorate ce cuprinsese duminica.Ma plimbam adesea singura, fara vreo directie precisa.Cele trei ore de ploaie de dinainte lasasera in spate un aer greoi si linistit.In timp ce paseam, cu gandul zburandu-mi si privirea ba in sus, ba in stanga, ba pe pietrele umede, auzeam cum se mai scurgea usor de la streasina vreunei case, picaturi de ploaie.Toate cele trei ore le petrecusem in baraca veche de lemn din coltul strazii, ce se pretindea magazin si poate chiar bar.Intrasem din pura intamplare si nevoie, nu ca m-ar fi incantat prea tare design-ul ei.Era o casa veche, din lemn aproape putrezit, al carei vestibul era si magazin si bar, si in care stateau neingrijit aranjate trei masute cu cate doua scaune.M-am asezat la masa din coltul vestibulului, unde era si un geam, ce-i drept cam murdar, dar unde totusi ma puteam bucura de ceva mai multa lumina.Mi-am luat un ceai, al carui gust numai a ceai nu semana, dar in fine, m-am chinuit sa sorb din el.Probabil ca ar trebui sa multumesc celor doi barbati pentru prezenta, caci captata fiind am uitat de gustul nu prea placut al ceaiului.Se potriveau atat de bine cu tot ceea ce era in jurul lor, de la mesele prafuite, la paharele ciobite, podeaua scartind, tavanul picurand.Doar eu nu prea ma incadram in peisaj.Oricum nu ma observase nimeni si nici nu se acorda pic de atentie prezentei mele.Cu atat mai bine, caci puteam sa privesc tot , chiar cu o insistenta nemarginita, fara ca cineva sa se uite urat la mine si sa-mi transmita ca ar fi cazul sa-mi intorc privirea in alta directie.Nimic mai bun! Nu parea a fi ceva cu care m-as fi putut delecta, si totusi, toata aceasta imagine si atmosfera ma captase, poate mai mult decat ar fi putut sa izbaveasca un tablou al vreunui pictor celebru.Nu spun astea pentru a nega valoarea artei, nici gand.Dar pentru mine, pentru prima oara, descopeream in jurul meu, in baraca mirosind a praf si alcool, culori, sunete, forme, care pentru altii pot parea vulgare si de prost gust, dar care in viziunea mea se imbinau perfect pentru un portativ cu sunete desavarsite, pentru cateva randuri de beletristica si pentru un tablou aparte.
Nici nu-mi amintesc cand au trecut cele trei ore, doar stiu, ca in trecere, am privit geamul din dreapta mea.Am vazut ca ploaia se oprise, iar ca sa fiu convinsa, m-am chinuit sa ascult daca nu cumva se mai auzea pe acoperisul localului in care am poposit.Constatand intr-adevar ca se oprise, mi-am luat ramas bun, calcand incet pe scari, pentru a nu face prea multa galagie.
Pornisem in sus pe o straduta.Priveam in jurul meu, priveam casele, a caror infatisare era in asentiment cu starea mohorata a vremii.Era aproape de asfintit.Cativa stalpi se chinuiau sa arunce cate-o dara de lumina.Nu prea reuseau.Lumina era galbuie si parca si ea murdara.
Obisnuita si negandindu-ma ca as putea intalni pe cineva , m-am speriat de un domn, ce tocmai iesea dintr-o curte.Aceeasi caramida roasa si mirosind a umezeala a casei, tot vechi, din care iesise si domnul de dinainte, imi atragea acum privirea.Usita portii, atarnand probabil doar intr-un surub, ma chema parca.Deschid cu atentie usa, nu voiam sa creez vreo paguba casei, care si asa arata groaznic.Drumul pana la usa propriu-zisa, a casei, a fost scurt si ingust.Pe usa, atarna batuta intr-un cui ruginit, o bucata de carton, pe care, zaceau cateva fraze, din care nu am putut deslusii mare lucru, caci probabil din cauza ploii erau sterse.Doar cateva cuvinte, scrise stalcit am retinut : o noapte 30 de lei.Involuntar, am apasat pe clanta si-am dat sa intru.M-a intampinat o doamna cam la 45 de ani, care m-a luat pe sus, intrebandu-ma daca nu cumva am gresit locatia.In prima instanta am tins sa-i dau dreptate, pentru ca in fond chiar nu stiam motivul pentru care intrasem, insa, cine stie din ce pricina, i-am spus foarte sigura pe mine ca am venit sa fac o vizita unei prietene.S-a uitat cam stramb la mine si mi-a raspuns, intorcandu-mi spatele, ca astfel de vizite nu sunt acceptate, si ca orice secunda a domnisoarelor din acea casa conteaza, caci timpul inseamna bani.Am dat sa plec, insa din celalalt capat al camerei, la o masa prost luminata, o tanara la vreo 23 de ani, ii spune doamnei :
-Las-o, e o prietena de-a mea, ingaduie-mi cateva minute, caci nu am mai vazut-o de mult si stii prea bine ca alte rude nu am.
-Dar esti singura care mai lucreaza, iar daca va veni cineva , nu voi permite sa te retina din treaba.
-Nu o va face, ii raspunse tanara.
-Pot plati, nu-i nicio problema, am spus eu, venind in ajutorarea situatiei si multumind-o in acelasi timp pe doamna care se tot impotrivea.
-Fie, acum e bine, 30 de lei.
Am platit fara niciun fel de regret.M-am dus catre masa fetei, gandindu-ma ca poate chiar o voi recunoaste, desi ma indoiam ca vreo cunostinta de-a mea putea sa ajunga in asemenea loc.Mi-a cerut sa ma asez.In lumina stearsa am reusit sa ii conturez un oarecare chip : ochi mari, conturati de cearcane, parul negru, buclat si valvoi, buze voluptoase, care strangeau cu o evidenta nervozitate o tigara.Era imbracata cu un halat din matase mototolit si patat.
-Nu te mira si nu te scarbi de infatisarea mea, mi-a spus, sufland fumul catre mine.
-De ce-am venit aici? am zis cu voce tare, dar doar pentru mine
-Pentru ca ceva te-a atras la casa asta, pentru ca e veche si murdara, pentru ca poarta scartie si sta sa cada, pentru ca miroase a ceva deosebit si respingator.
"De unde stia?!" m-am intrebat speriata.
-Poate ca te intrebi de unde stiu.La auzul acestor cuvinte, tresar.
-Nu te speria.Stiu pentru ca si eu am venit aici, candva, parca vrajita de acest loc, iar cu timpul am descoperit ca e cel mai scarbos loc posibil pe care-l puteam intalni vreodata, si totusi, uite ca aici am ramas,vrand-nevrand.Pentru prima oara am venit, in urma cu vreo doi ani, cand imi pierdeam vremea la-ntamplare.Am intrat.M-a intampinat aceeasi doamna, care ti-a deschis si tie usa.M-a intrebat ce caut.In acelasi timp au coborat si vreo trei barbati care m-au privit mai mult decat sorbindu-ma.Ce-i drept, si eu le lasasem cateva priviri, doar erau destul de interesanti.In scurt timp am aflat ce este intr-adevar.In loc sa ma deranjeze si sa ma-ndemne sa plec, parca mai tare ma fascina.Ciudat.Nu au trecut nici doua ore si-am acceptat sa muncesc aici.Poate ca fusesem constransa si de situatia mea, neavand nici loc de munca, nici unde sa stau, nici pe cineva care sa ma ajute.In primele trei saptamani, suficient ca sa devin dependenta si sa ma "relaxez", imi ofereau tot felul de pastile.In urmatoarele saptamani imi mai ofereau clientii, caci eram tare frumoasa si orice i-as fi rugat ar fi facut.Acum, trebuie sa mi le platesc singura.Nu mai sunt frumoasa.Am ajuns un chip cu ochii manjiti neingrijit de negru, cu obrajii mirosind a cearceafuri pline de praf, cu buzele rosii si mirosind vulgar a nicotina.Am ajuns un trup plin de amprente necunoscute, cu sanii si picioarele desfacute pentru toti ce pot plati 30 de lei.
Acum ca stii ce ascunde intr-adevar acest loc "fascinant" : tinere care-si ofera trupul pentru 10 % din plata catre matroana, barbati nesatisfacuti de neveste, pusti care vor sa invete, oameni cu fetisuri care mai de care mai ciudate si scarboase, o matroana a carei singure ocupatii importante este sa contorizeze banii si sa fumeze si....o tanara scarbita de viata ei, care continua sa se trezeasca, sa-si intampine clientii cu picioarele desfacute si sa-i suporte cum se dezlantuie animalic, sa fumeze la aceeasi fereastra fara geam a camerei sale, sa se aseze zilnic pe aceleasi asternuturi jegoase si sa se resemneze.Acum ca stii toate acestea, poti pleca, du-te! Am ascultat-o, m-am ridicat si-am plecat.As fi vrut sa-i spun ca imi pare rau, dar eram ferm convinsa ca ar fi fost in van, nu i-ar fi folosit la nimic.Si totusi, poate...Oricum cred ca si daca as fi vrut, nu as fi putut spune ceva, caci eram mai mult decat inchilozata.Incercam sa-mi vorbesc macar mie, dar nu reuseam.Intalnisem o tanara de varsta mea, a carei viata era vulgara, murdara, mirosind a tutun si alcool, si care nu valora mai mult de 30 de lei pe noapte.

Surasuri parfumate de fericire

Imi pregatisem cu grija de cu seara, tinuta de a doua zi : bluzita de culoarea untului ce-mi dezvelea delicat umerii,blugii de un albastru indigo, geanta si balerinii in aceiasi nuanta rosu-englez. Ma pregateam de-o plimbare cu Isabel intr-o nocturna primavaratica.Grozav! Oricum nu o mai vazusem de mult, caci locuintele si munca ne tineau departe.Ea fusese cea care facuse primul pas,venind sa ma viziteze.
Intr-adevar dusesem dorul acelor linii subtirele ale sale,acelui stil fara de pata al imbracamintii sale.Si atat de mult dusesem dorul parului de culoarea mierii ce contura un chip ciocolatiu cu aroma de migdale in jurul ochilor.
Ca de fiecare data, poate acum chiar mai convingator, imi soptea in imbratisari calduroase, dorul ce-o coplesise.Un pupic pe obrazul drept in semn de multumire ca a venit.Am apucat fericite pe-o strada linistita,istorisind cu glas imbatat de mirosul florilor de primavara.In urma noastra,din vremuri de mult apuse, se desenau portativele si notele muzicale ale lui Mozart.Din loc in loc, zaream cate un magazin de suveniruri,din care rasareau de prin rafturi, sunete in chip clasic, ce ne induiosau la amintirea compozitorului.
Pe asfaltul gri paseam, suranzand si inecand dorul,precum si timpul,distanta ce ne tinusera departe.Printre verdele primavaratic, ramaneau incurcate, surasuri parfumate de fericire.

Sorbind din vise tacute

O ploaie mohorata in vara nocturna ma bucura.Imi place sa stau pe scarile pe jumatate acoperite de acoperisul casei si sa ascult cum picura sfaraitor pe pamantul inabusit de arsita zilei, sa simt pe pielea-mi bronzata, cateva picaturi de ploaie purtand aerul greoi si prea cald al verii.Imi place sa-mi port pe gene si pe obraji o ploaie candida venita dintr-un cer, dintr-o departare.
In tot timpul serii voi mirosi a fericire inecata in stropi de ploaie mohorata.In tot timpul serii voi privi, voi inchide ochii, voi visa , ma voi pierde printre ganduri si dorinte, voi purta discutii necuvantate cu tine, iar asa cum pamantul uscat de canicula soarbe cu nesat picaturile de apa, asa si tu te vei adancii in nazuintele mele. Apoi…..te voi lasa in pace si ma voi aseza din nou comod in uitare, in nestire, in gol si-n nimic…
Voi adormi iarasi in hamacul de sub copertina, leganandu-ma usor pana la orele trei ale noptii, cand ploaia se va fi oprit si cand ma voi trezi tremurand de frig, intorcandu-ma in casa, in pat ,sorbind din vise tacute.

Piese decolorate

Cand eram micuta, aveam puzzel-ul complet. Cu timpul, am ratacit piese, iar unele s-au decolorat.
Imi lipseste naivitatea dragalasa , cu care imparfumam gradina bunicilor.Imi lipsesc zilele de vacanta, desigur, tot la bunici, cand alergam intr-o rochita alba si in piciorusele goale dupa fluturi si cand bunica ma sfatuia sa-mi gasesc un alt prieten de companie, caci fluturasii nu imi inteleg dorinta mea de imprietenire si se sperie. Dar, ei erau frumosi si credeam ca intr-o zi am sa invat si eu sa zbor alaturi de ei.Ii spuneam bunicii : "As vrea sa fiu un fluturas cu rosu si alb", iar ea imi raspundea , tinandu-ma de manute : "Nu copila mea, caci ei traiesc putin". Putin, dar sublim - un zbor, un camp, parfum, culoare si-apoi-naltare -. Imi lipsesc clipele cand ma uitam, tanjind la crengutele pline de cirese, la care nu puteam ajunge, desi tot ma chinuiam si saream pana ce oboseam, iar atunci venea bunicu' , ridicandu-ma in carca, iar eu adunam fericita in palariuta mea si in cosuletul de paie, fructele copilariei mele. Imi lipsesc povestile cu zane, spiridusi si fetite in rochii marete si albe, ale bunicii, inainte de culcare.
Mi-e dor de balaceala de vara in paraiasul care curgea prin spatele casei lor.Mi-e dor de mirosul imbatator al livezii, de parfumul de lemn al cerdacului, in care cu petalele unor flori construiam casute si in care, dupa ce plecam, se pastra miros de copil fericit.
Cand eram micuta, ma amuzam foarte tare de floarea "nu-ma-uita" , pe care o intrebam mereu : "Dar tu ma vei uita?" Nu-mi raspundea...Eu ii promisesem ca nu o voi face, dar nu m-am tinut de cuvant.Eu am uitat-o, ea nu ma va uita.
Cand eram micuta, stiam sa desenez casute cu gradini inflorite si copaci verzi. Acum, nu mai stiu. Acum doar desenez litere pe pagini tanjind melancolic dupa acele vremuri.Cand eram micuta, stiam sa surad.Acum, doar pastrez un zambet protocolar. Cand eram micuta, aveam o cutiuta muzicala, pe care o pastram cu mare grija in camaruta mea si pe care cand o deschideam, ma impleteam in fericire.Acum, cand o deschid, sunetele ei sunt triste. Cand eram micuta, imi placea tare mult sa ma uit la cutia cu bijuterii a bunicii si sa admir toate acele bratari, toti acei cercei.Acum, o am pe-a mea, dar nu-i la fel... Cand eram micuta, plangeam atunci cand mi se strica vreo papusa sau cand nu mergeam la bunica in vacanta.Acum, ochisorii mei suspina mai des.
Desi micuta, piesele din puzzel-ul fericirii mele , pe toate, le pusesem la locul lor. Acum... ,nu am ramas decat cu niste piese decolorate, uzate. De un altul nu m-as putea apuca, caci piese n-am sa mai gasesc... Doar prin pagini si vise incerc sa mai reconstruiesc, uneori, puzzel-ul cu casuta din gradina insorita,avand mereu copaci verzi...

Te caut uneori

M-am obisnuit.M-am obisnuit sa ma trezesc singura.M-am obisnuit sa gust doar eu din aroma nocturna a verii.Am reusit in sfarsit sa alung mirosul tau de pe cearceafuri,de pe lampa stacojie.Am reusit sa indepartez amprentele tale de pe clantele usilor.Am reusit sa ma obisnuiesc sa stau singura in hamac.Si chiar e mai bine,decat cu tine!Am reusit sa ma bucur numai eu de visinile din farfuria gravata cu frunzulite verzui si dese.M-am obisnuit sa strang in brate perna in zilele de iarna, pentru a simti o rasuflare calda, a mea, rasfransa din panza albicioasa.
M-am obisnuit, ca atunci cand citesc, sa ma lipsesc de prezenta unui suflet in partea cealalta a patului,asupra caruia sa arunc o privire duioasa.M-am obisnuit sa nu mai sarut o frunte incruntata in zilele de lucru.Mi-am sacrificat cutiile de pantofi, cutiutele de parfum si pe cele de bijuterii pentru a aseza, rand pe rand, in sir indian, amintirile palpabile si gandurile ticsite de esenta ta.
Am reusit sa am obisnuiesc cu cele 365 de zile lipsite de zgomotul dulceag al pielii tale, cu cele 4 saptamani dintr-o luna fara saruturile fortate atunci cand gateam, cu cele 7 zile ale saptamanii fara biletelele de pe frigider care-mi transmiteau ca sunt o lenesa, dar ca tu tot ai sa ma imbratisezi diseara, cu cele 60 de minute fara ticaitul negricios al genelor tale.
M-am obisnuit cu toate acestea.Si totusi, involuntar, in zilele de toamna te caut.Imi pun ,cu mainile-mi tremurand cutiile, in brate ,stand pe pat si scotand capacul fiecareia, lasand sa curga de-a valma mirosuri,culori ,forme.Fiecare este o piesa care se imbina pentru puzzel-ul fragil al spiritului tau.Il privesc, il adulmec, si-atat.Caci de as vrea sa-l ating mi s-ar faramita intre degete.
Inchid cutiile,le pun la loc si-nchid usitele dulapului,printre care, te caut uneori.

Zambetul din ceasca cu cafea

Ora unu noaptea.Dormisem mai bine de cinci ore.In sfarsit ma odihnisem si eu putin dupa saptamana obositoare pe care am avut-o.Adormisem imbracata.Groaznic!Nu suport sa dorm astfel.M-am mustrat putin,dupa care mi-am scos amortita camasa alba motolita de somn si pantalonii negri ce-mi strangeau pulpele.
Am aprins lumina.In oglinda, pe trumpu-mi gol stateau atarnate greoaie, zilele istovitoare ale saptamanii.
Mi-am atarnat prosopul alb de usa cabinei de dus si mi-am relaxat corpul sub stropii de apa fierbinte.Apoi, mi-am aruncat peste pielea ticsita de parfumul cremei de corp, tricoul verde,ce-mi acoperea coapsele.
Am dat drumul filtrului de cafea din camera alaturata.Intre timp mi-am plimbat privirea printre rafturile maronii ale bibliotecii,sorbind mirosul filelor ingalbenite de timp.Am zarit ascunsa printre volumele de istorie si poemele lui Eminescu,cartea cu coperti negricioase,pe care o primisem de la prietenii mei la varsta de 17 ani. In mijlocul acesteia se compunea din litere negre pe un fundal rosu, titlul cartii lui Eliade : "Isabel si apele diavolului".In susul primei pagini zaceau scrise in cerneala, trei randuri de urari beletristice,pe care cu siguranta Luli le scrisese in numele tuturor.Ea era ceva mai poeta...Acum o vad foarte rar, iar ceva mai des reusim sa ne impartim fugitiv ,la locul de munca, priviri melancolice,ce tanjesc dupa anii din liceu.
Revin cu privirea asupra cartii,rasfoind-o ca sa pot adulmeca mirosul timpurilor fara de griji.Imi amintesc ca la acea vreme mi-a fost destul de greu sa o inteleg,promitandu-mi ca o voi reciti de vreme ce voi mai creste putin.Insa de atunci nu am mai tinut-o niciodata in mana.Desigur mi-a fost usor sa ma decid ce am sa citesc.
Nu!! Cafeaua!...Am uitat de ea...Fara indoiala,se racise.Oricum nu-mi placea sortimentul pe care-l alesesem.
Am cautat in dulapiorul,mirosind a lemn de stejar,cutia cu cafea "irish cream".Deschizand usitele,am simtit parfumul lemnului inabusit in mirosul a zeci de sortimente de cafea si ciocolata.Am presarat cateva lingurite din cutia cu aroma de "irish cream" si-am asteptat gremuita in fotoliu.
Am tras perdelele peste geamurile incaperii,in care am dormit si-am asezat pe masuta de langa fotoliul de un maro sobru,lampa care-avea sa-mi lumineze paginile cartii.M-am asezat comod in fotoliu,sorbind in rastimpuri din ceasca alba cu inscriptia negricioasa "Davidoff".Citeam cufundata in aroma dulceaga a cafelei.Din cand in cand suradeam printre alineate,inecand in aceasi timp, in ceasca de cafea, un zambet cu aroma de "irish cream".

Isabel si Vanesa

Ora doua.Liniste candida in camera de sus.Crema de corp,parfum de vara , pasta de dinti, fard si zambet luminos. Se pregatea sa plece. Radia de fericire.Se mai privi de doua,trei sau poate chiar sase ori in oglinda.Tremura usor emotionata. Pentru ultima oara o mai privi pe pustoaica ranjita din oglinda si pleca,inchinzand usa in urma ei.Drumul pana acolo a fost un calvar.Se privea neincetat in geamul masinii, zambind si incercand sa-si "linisteasca" bataile galopante ale inimii.
Ma intorc acasa,deschid poarta,amuzandu-ma teribil de Letty,catelusa noastra,care se cufunda adanc in iarba de sub visin.Am incercat sa o intarat sa ne jucam putin,insa fara isprava.Luna iulie ii sorbea toata energia.In contrast cu starea ei de spirit, apare motanul,plimbandu-se mandru printre firele de iarba.Il privesc,urcand alene scarile.Deschid usa.De clanta camerei gasesc agatate mirosul de fard si parfumul de fericire ale Isabelei. "Te-ai dus iar la el...",imi spun surazand.
M-am schimbat in ceva comod,mi-am luat cartea si-am coborat in curte.Era ora cinci dupa-amiaza.M-am asezat in hamac si-am citit pana te-ai intors.
S-a auzit poarta.Letty a alergat fericita.Stia ca aveai sa fi tu.Lasarea noptii se pare ca o mai revigorase putin.Ai luat-o in brate si-ai pupat-o.M-ai zarit intre cei doi pomi.Te-ai apropiat usor,plutind in zeci si sute de ganduri.Adormisem.M-ai sarutat linistitor pe frunte.Am deschis pleoapele si te-am reprivit ca in fiecare seara,radiand de fericire, cu acelasi zambet linistit si visator,mirosind a tine si a el.M-ai luat in brate si m-ai strans tare.Te-am rugat sa te asezi langa mine.Te-ai pus in dreapta mea si m-ai luat de mana.
Era luna plina.Noaptea pastrase din arsita zilei,mirosind a vara si a visin.De pe cer ne zambeau,stralucind,stelele.
-Isabel,mai tii minte?...."Luceafarul"...
-Desigur Vanesa...
Am continuat sa ne reamintim si sa retraim momente de mult ingropate in vreme,impregnate cu clipe de suspin si visare.De atunci trecusera sase ani, timp in care reusisem sa ne mutam la mine.Acum,ne intalneam de fiecare data seara,eu motaind in hamac cu cartea pe pantec,tu intorcandu-te visatoare,mirosind a fard, a el si-a note muzicale.

Un martisor obosit

Toata lumea roia in jurul masutelor pline de martisoare.Soarele zambea si el, cu un snur alb-rosu legat de o raza.Forfota, sfaturi, strigate de bucurie la gasirea celui potrivit si oftari ale indecisilor. Era ora unu si jumatate. Ma invarteam in acel targ de martisoare de mai bine de trei ore, admirandu-le pe unele, uimidu-ma de altele, insa nici gand sa fiu nemultumita de vreunele.
Dupa ce a fost zguduita si inghesuita in cutii mult prea inestetice pentru chipul sau, dupa ce a fost privita de ochii a sute de oameni, ancora argintie ambalata in pungulita transparenta cu inscriptia alba a lunii "Martie", a ajuns intr-un final in gentuta mea. Un fir de culoare alb cu rosu ,cu franjuri subtirele la capete, impodobea pungulita sa. Recunosc ca mi-a fost destul de greu sa te gasesc, martisorule! Erau atat de felurite.Care mai de care strigau dupa tine sa-l alegi pe el, caci cu siguranta vei fi multumit. Intr-adevar, ochii nu mai stiau in ce directie sa mai priveasca, cu atat mai mult ii era greu asupra caruia sa se decida.
Intr-un sfarsit, dupa plimbarea putin cam istovitoare, dar placuta, printre sutele de martisoare, am hotarat sa plec spre casa.
Pe chip mi se desenau razele soarelui de martie , iar in gentuta mea poposea un martisor obosit.

Gimnastica mintala

O imagine simpatica si bine cunoscuta -a doua prietene care
povestesc cu cestile de cafea in fata- imi descria camera.
Pe masa zaceau zidite urmele a doua cesti de cafea, iar pachetul gol de tigari se zbatea intre striatiile microscopice ale mesei.Zatul de un maro amar, zacea martor a ore in sir trecute, in care discutii contradictorii vizau o gama larga de subiecte: fie cotidiene,fie de interes personal ,fie legate de istorie.Insa subicetul cu cel mai mare “rating” era cel legat de rasismul, pe care ea il avea nu ca pe o inlantuire de argumente temeinice ce puteau sa-i motiveze acest sentiment, ci pentru simplu fapt ca asta simtea( dupa cum am putut sa ii dovedesc in final),ceea ce ma intriga cumplit.
Evident ca nici dupa interminabilul sir de argumente si contraargumente, ce ne sustineau parerea,nu am ajuns la cine stie ce concluzi.Intr-o pauza in care ne “reincarcam pustile”, am privit in trecere catre ceas.Uimita,am spus cu o tonalitatea ceva mai ridicata : “uita-te la ceas!!!”. Si am ramas amandoua cu gura cascata vazand ca trecusera nici mai mult,nici mai putin de opt ore de cand ne “duelam” in discutii.Am constat cu placere ca acele discutii ne puneau la incercare cultura si gradul nostru de persuasivitate,inglobandu-se intr-un intreg proces,pe care l-am numit amuzant “gimnastica mintala”. Asa ca,am decis ca e cazul sa mergem sa facem ceva de mancare,ca de,dupa atatea calorii pierdute… O zi inceputa fara un scop precis,dar incheiata cu ceva performante in gimnastica mintala.

Cu mainile manjite de culoare

De pe peretii dormitorului tau iti zambeau, ziua,in reflexii usor portocalii,tablourile,de care nu erai,desigur,niciodata multumita.Pe cateva dintre ele, reusisem sa le inramez chiar eu.
De fiecare data cand pictai,purtai tricoul alb,lung pana deasupra genunchiului,peste care se intrepatrundeau zeci de nuante uleioase.
Te trezeai mai mereu in jur de opt.Luai de pe aragazul din bucataria,in care se revarsau razele soarelui matinal,ibricul inca fierbinte cu cafeaua,pe care ti-o pregateam mereu inainte sa plec.Te indreptai alene,spre dormitor,cu ceasca de cafea,lasand in urma aroma de rom.Te asezai in scaunul de lemn stacojiu,sorbind incet din ceasca si gandindu-te cu ce ai mai putea "manjii" azi, panza albicioasa de pe sevalet.
Cateva raze patrundeau in camera prin perdeaua stravezie, pe care intr-un final te convinsesem sa o pui.Imi spuneai ca nu are rost sa ai perdele si de asemenea niciun alt element decorativ,fiind de ajuns doar camera.Eram,deci, foarte fericita de isprava mea cu perdeaua.Pe langa aceasta,mai reusisem sa-ti mai atasez cateva obiecte de decor.Printre ele se numarau : ceasul negru in forma de cheia sol,ce atarna de un cui batut in peretele opus celui pe care cadea lumina; de asemenea un scaun din lemn de cires,un corp cu rafturi pe care stateau atent asezate carti de pictura si desigur un dulap in care,in mod normal, ar fi trebuit sa-ti tii pensulele si tuburile de culoare-dar care stateau haotic asezate pe parchetul impregnat cu miros de vopsea-.
In timp ce-ti terminai cafeaua,consultai unul din albumele de pictura.Apoi te ridicai,trageai perdelele,lasand sa treaca prin geamurile diafane,lumina,care poposea fericita pe panza imaculata.Bratul subtire de culoare maslinie, unduia aerul luminos din jurul sevaletului.Cu degetele tale firave manuiai cu pasiune,minutiozitate si precizie,pensula de pe paleta de culori, pe panza de culoarea laptelui.Cate o suvita ti se la lasa incomoda pe frunte.O indepartai cu podul palmei peste crestet,lasandu-ti pe chip mici dare de culoare.
Cand ajungeam seara acasa,te gaseam tot cu pensula in mana,retusand cate un detaliu.Ma luai atent in brate,ca nu cumva sa ma "stampilezi",adulmecandu-mi de pe obraji, mirosul fascinant al scenelor de teatru.Te sarutam pe frunte si-ti admiram tabloul,care te lasase cu mainile manjite de culoare.

Chimia dragostei

De cele mai multe ori e grea de invatat.Pentru elevi este destul de complicata si ceva mai multi studenti exceleaza in ea.Reprezinta un aliaj, la formarea caruia s-a ajuns prin amestecul unor stari de afectiune reciproca.
O sumedenie de reactii o preced,care fac si mai puternica legatura covalenta determinata de punerea in comun a 2 sau mai multe sentimente din ambele directii(el<->ea).
Din pacate, se oxideaza cu timpul,iar uneori poate suferi stari de tranzitie. In contact cu un al 3-lea element devine acida si in final se desira in reactii de descompunere termica.
Ca mai orice lucru,are nevoie de cele 2 elemente vitale : H2O si O2.Expira de doua ori mai mult CO2( atat de la ea ,cat si de la el).
Se poate intampla ca de-a lungul a cativa ani sa suporte reactii acido-bazice sau chiar de coroziune.
Este singurul element care contine zeci de culori.Are gust dulceag si emana in atmosfera un miros puternic de fericire.
Prezinta un tabel periodic, in care este semnalat numarul de ordin (clipa in care ia nastere) in viata fiecarui om.

ATENTIE : in exces poate creea dependenta si stari halucinogene !

*Niciodata nu mi-am imaginat ca putinele mele cunostinte in chimie ma vor ajuta , cu atat mai putin sa scriu un blog,dar uite ca... :) Cu aceasta ocazie multumesc profesoarelor mele de chimie din clasele a noua si a zecea.

Sedentari in controlarea defectelor

A-ti cere iertare a ajuns sa fie un lucru mai greu de realizat decat a te obisnui cu ideea ca nu esti atat de intelegator pe cat susti,ca nu esti atat de bun la pat pe cat crezi,ca ai pus pe coapse mai mult decat trebuia,ca nu va aparea vreo sotie care sa-ti zica :”da iubitul meu,uita-te linistit la fotbal,cat timp eu spal vase,hranesc copii si fac curatenie” si ca mama nu va spune niciodata :”dar vai! cat de bine iti sta cu pierce-ul din buza”.
Poti sta linistit. Nimeni nu a facut-o,nu o face si nu o va face prea frecvent.
A ne eschiva, atunci cand vine vorba sa recunoastem ca celalalt are dreptate, ne caraterizeaza pe toti in mai mare sau mai mica masura ( dar dupa cum majoritatii ne place sa avem fericirea si bogatia masurate cu rulete interminabile,cantare cu calibru mare si parametrii cat mai extinsi,asa si atunci cand apare vreo responsabilitate mai putin confortabila,ne place ca ea sa iasa din campul datoriilor noastre si toate riglele,cantarele si alte aparate cu indice de masuratori sa se minimizeze).Dar de…cu asta ne-a lasat natura,ar zice unii,rasufland usurati ca au putut demonstra ca nu sunt total culpabili.Dar natura ne-a inzestrat si cu capacitatea de a ne controla si a ne slefui caracterul,as zice eu, spre reincordarea multora. E usor sa ne aruncam defectele in fata unor cauze ce nu depind de noi.Si atat de greu sa le imbratisam,sa recunoastem ca sunt ale noastre si sa trudim sa le diminuam.
Adoram sa ne aruncam in bratele unor intamplari, care ne motiveaza temeinic persistenta unor defecte. Altii sunt chiar mai comozi si vin doar cu replica : “Asta sunt,nu am ce face, daca vrei ma accepti si asa” sau “Nu ai vazut ce imi zic caracteristicile zodiacului? sunt chestii native,nu ma pot detasa usor de ele,dar stii bine ca incerc din greu..”(desi mai inainte cu cateva saptamani sustinea sus si tare ca lucrurile legate de zodiac sunt nascociri ale unor oameni fara ocupatii sau care vor sa-si exploreze “fabulosul”).
Zac burdusite,televizoarele,radiourile si ziarele de n proiecte demarate pe subiecte ultracunoscute ca: “egalitatea intre femei si barbati”, “violenta psihica”, “Romania in sincronizarea cu standardele U.E.”.
Daca tot sunt atatea proiecte fara vreo motivatie certa a prezentei lor(in afara celei de lipsa de activitate si cautare de nod in papura), de ce nu s-ar demara unul avand drept subiect : "stimularea recunoasterii greselii"? Poate asa s-ar evita mai multe conflicte. Ar fi perceputa cu entuziasmari si perspective pozitive,dar imposibil de realizat. Am pronunta convingator :”buna idee”,cu gandul ca poate in sfarsit vecinul va recunoaste ca am dreptate cand ii spun ca din pomul sau se apleaca cateva crengi, cu vreo 15 centimetri deasupra gardului,in curtea mea si ca de aia pisica mea se catara!! Dar “tring!”,ne pica fisa ca va trebui sa ne cerem si noi iertare,la randul nostru, vecinului pentru gaina care se duce si ii “deranjeaza” gazonul cel verde si atat de voios.Si astfel intervine orgoliul,ce ne impiedica de la multe : “am gresit”,”recunosc ca am exagerat” sau “recunosc ca ai dreptate”.

As vrea rosu peste tot...

* Rosu pal intr-o sticluta amaruie...rosu impunator in cuvinte..rosu febril la apus…
* Rosu timid pe unghii.. rosu angelic pe buze
* Rosu tenebros de luna…rosu otravitor de toamna..rosu straveziu de vara…
* Rosu haotic intr-o ploaie…rosu amar intr-o cafenea…rosu dulceag intr-o zi de luni...
* Rosu aparte intr-o scrumiera..rosu banal intr-o acuarela...
* Rosu in taina...rosu sters de timp...
* Sau chiar rosu digital din pixeli!...:)

Tramvaiul 17

"Azi merg cu 17!Unde? Nu stiu. La ce statie ma voi opri? Stiu perfect una,dar nu,nu voi decide eu. In ce sens? Nici atat nu stiu.Cu ce scop? Tocmai,niciunul. La ce ora voi pleca? La doua-e vara,e cald,iar tramvaiul este linistit la acea ora. Adoram linistea aceea perfecta din tramvai in jurul acelui ceas,in care nu intalneai mai mult de trei-patru persoane,care privesc absente pe fereastra cu ochii mijiti de soare si care probabil ca si mine visau a se opri la statia dorita fara vointa rationala proprie.Desigur, astfel speram sa ma scutesc de asumarea responsabilitatii faptei (sunt certata cu el,nu voi ceda eu prima!). Cu ce ma voi imbraca? Rochita balon de culoarea verde.In picioare? Balerinii negri cu buline verzi se vor potrivi de minune.Parul cum mi-l voi prinde? Poate un coc...sau mai bine desfacut-soarelui ii place sa se alinte printre buclele mele negre.Da,asta e! Imi voi lasa buclele sa imi mangaie chipul,asa poate voi simtii si eu un pic de rasfat.Plus de asta lui ii place cum imi sta cu parul desfacut...NU!!GRESIT!! DE CE MA GANDESC LA EL?! Oricum nu ma va vedea,de ce m-as aranja dupa bunul lui plac? Imi place mie si gata!
Sa-mi iau telefonul?Nu.Ma duc sa ma plimb,sa ma relaxez,sa visez,sa ma bucur,sa uit de tot ceea ce ma macina.Tocmai de aceea nu s-ar cuveni sa am telefonul cu mine.In acest mod as evita tresarirea la fiecare apel,crezand ca esti tu si ca in sfarsit ti-ai lasat orgoliul fara de limite si m-ai sunat.Nu! Las telefonul acasa.Clar! Plec...Plec sa uit...poate si de tine,dar de tine cel de acum..."
"Gata planul? Da...cam atat..."-a fost ultima fraza necuvantata din lungul sir de ganduri si intrebari retorice,ce clocoteau parca in mintea mea si care imi modelau chipul fie intr-o bucurie tacuta, dar care fierbea pe dinauntru,fie intr-un zambet incurcat.M-am ridicat hotarata din pat.Hotarata?N-as zice...Inca nu eram sigura de ce plec,unde si cum.
Stiam doar ca: intr-o rochita verde cu balerini negrii si buline verzi,cu parul buclat lunecand peste obrajii arsi de soare,voi aduna amintiri,stand pe un scaun din tramvaiul 17! Si-atat...
Plecasem cu piciorul intr-o lume pe care doream sa o intalnesc si cu altul intr-una in care mi se permitea sa traiesc.
Am avut dreptate.Ora doua era nespus de linistita.Ma asezasem pe scaunul din spate.Puteam astfel,sa privesc intreg culoarul,pana in fata.Acelasi scaun,acelasi coltisor "sculptat" poate de vreme intr-o semiluna("poate e chiar semiluna din aceasta seara de 17",ti-am spus eu "sorbindu-ti" genele).Aceiasi pata de culoare rosu-inchis semanand a visina.
Am zarit,alene asezate pe scaune,cateva persoane.Oare venisera si ele sa retraiasca amintiri? Judecand dupa infatisarea fetei sunt absente si melancolice,ceea ce ma duce cu gandul ca asta era motivul pentru care venisera.Dar poate ca ma inselasem.Nu puteam concepe ca un astfel de tramvai nu iti poate pastra prin vreun coltisor macar o amintire placuta.Pentru mine era intr-un totul un album de amintiri.
Intorc capul catre geam.Initial am crezut ca nu recunosc zona din cauza ca nu vad prea bine de razele puternice ale soarelui.Dar nu era asa...Intr-adevar nu cunosteam...Sensul directiei tramvaiului il alesesem aleatoriu,ca de altfel mai toate aspectele calatoriei.Regretasem asta cumplit,lasand in urma statia pe care-o doream.
Intorc capul inapoi,avand ochii inlacrimati din cauza soarelui sau poate din cauza...
In cateva momente dupa, aproape ca nu imi mai simteam trupul.Eram constienta ca stateam asezata pe scaun,dar convinsa fiind ca doar sufletul mai ramasese pentru a se fericii cu stropi de intamplari trecute.
Adunam acum, din colturi prafuite si ruginite,de pe geamuri zambind de dimineata pana seara,de pe manerele glaciale ale scaunelor,adunam acum de pe toate amintiri lipite candva...Fiecare amintire purta un timbru,pe care statea lipicioasa cate o data si-o ora.
Adunam de pe scarile "pictate" in arsita rosiatica,pasii din fiecare dimineata cand veneam sa te vad.Adunam de pe taxatoarele invechite, imaginile palmelor noastre stranse in zilele de aglomeratie din tramvai,cand incercam sa ramanem in contact prin ceva.Adunam de pe bara sufocata de amprente cuvintele dulci in soapta.Adunam de pe linia de inchidere a celor doua usi ale tramvaiului, un "Te iubesc" agatat in vant cand usile se inchideau,iar tramvaiul pornea ducandu-ma spre casa.
Simteam ca urmeaza neaparat sa cobor.Asa ca m-am hotarat sa fac acest lucru.Am coborat la prima usor scarile,cu ochii intredeschisi si cu gandurile plutind printre sute de amintiri.Am simtit un sarut pe frunte.Mi-am ridicat capul si am tresarit speriata,nerecunoascand chipul din fata mea.I-am spus respectivei persoane sa plece,chiar impingand-o cu brutalitate.Nu intelesesem de ce ma aflu in statia aia?!! din moment ce eu luasem tramvaiul in directia opusa.
N-ai vrut sa ma lasi in pace si ai incercat sa ma iei in brate.Am inceput sa ma zbat si sa plang,strigand intr-o disperare sa te indepartezi.Chipul acela atat de strain mie ma speria ingrozitor,dar totusi in jurul lui in mod straniu plutea mirosul, pe care-l l-am iubit ani de-a randul.
Cineva s-a apropiat de noi,luandu-ma de brat.Ai intrebat-o(crezand ca este prietena mea) de ce nu te recunosc,pentru ca nu puteai intelege ce se intampla.Cu un suspin adanc te-a intrebat cine esti si in ce raport de relatie te afli cu mine.Te-ai uitat grozav de ciudat la ea si i-ai spus ca tu esti persoana care m-a iubit foarte mult timp,dar ca ne-am despartit la un momendat.Imediat ea a inteles totul si a inceput sa-ti spuna : "Prima oara cand a venit la noi in sanatoriu era semi-constienta,venind pentru a se trata si a nu ajunge sa isi petreaca viata intr-un spital de nebuni.Din cate imi amintesc,atunci ne-a povestit ca timp de trei ani,de cand se despartise de cineva,caruia ii uitase numele,se plimba zilnic cu tramvaiul 17 si ne-a rugat sa o lasam in continuare sa se plimbe si cat timp se afla aici sub tratament.Din pacate am fost nevoiti dupa cateva zile sa o insotim pentru ca starea sa se inrautatise.Iar acum in fiecare dimineata se trezeste si imi spune ca vrea sa se imbrace cu rochia verde si ca vrea sa plece cu tramvaiul 17,caci undeva, cineva o asteapta intr-o statie..........."

12 ore

La cinci fara un sfert stabilisem sa ne vedem.Micile tabieturi feminine m-au facut sa ajung cu cinci minute dupa ora stabilita.M-ai sarutat brutal si m-ai certat ca am intarziat.Mi-ai spus ca nu ai toata ziua libera.Nu inteleg de ce,dar mi-am asumat supusa gresala. Am hotarat sa mergem la mine.Mi-ai admirat pantalonii albi ce contrastau puternic cu bronzul.Mi-ai spus ca bluza verde imi vine perfect.O suvita buclata a lunecat peste surasul meu timid in semn de multumire.
Cand am ajuns,mi-ai propus sa pregatim ceva de mancare.Te-am aprobat entuziasmata.In bucatarie m-ai amagit cu saruturi fugitive,muscaturi abia prinse de buzele mele carnoase,atingeri fulgeratoare peste bustul meu.Nu ne vorbeam.Doar din priviri te rugam implorator sa nu-ti mai lasi neterminate saruturile.Imi zambeai cu un aer care imi amintea ca tu esti cel care decide cand si cum.Am hotarat sa bem un pahar de vin.Am vrut sa-l beau pe nerasuflate.M-ai anticipat si mi-ai tras paharul.In reactia de respingere,am varsat vin pe mine.Ti-am spus ca ma duc sa ma schimb.M-ai oprit impunator,mi-ai tras bluza si mi-ai sorbit porii prin dantela neagra,dupa care,mi-ai spus ca pot pleca.
Era in jur de noua si ceva.M-ai rugat sa pun o melodie.M-ai luat si m-ai dus in sufragerie.M-ai ametit intr-un tango nocturn,in care mi-ai conturat cu mana coapsele mele arcuite.Cred ca m-ai tinut asa vreo doua ore.Doar dantela neagra cu parfum dulceag si pantalonii albi imi mai imbracau trupul.Dupa ce m-am dezmeticit din dans,ti-am admirat bustul gol strident bronzat.
M-ai bagat in dus imbracata.Sub picaturile de apa imi muscai amagitor pielea de sub dantela.Ma sarutai apasat.In sfarsit primisem si eu un sarut complet! Mi-ai infasurat picioarele in jurul tau si mi-ai plimbat cu buzele picaturile de apa pe abdomenul,ce zvacnea ritmic.
Nici nu stiu cat a durat baia.Nu mai stiam nimic...Ma incatusasei intr-o stare halucinogena.
M-ai scos din dus si m-ai pus in pat asa cum eram.De pe trupu-mi bronzat lunecau pe cearceaful alb picaturile de apa.Mi-ai ridicat mijlocul si mi-ai sarutat pantecul.Peste dantela ti-ai plimbat rasuflarea calda.Mi-ai impleticit buzele cu ale tale,mi-ai sarutat gatul si-atat.Ti-ai luat tricoul si-ai plecat cu parfumul meu zvacnind pe buzele tale.M-am ridicat si te-am intrebat unde pleci.Mi-ai admirat dantela neagra,buzele inrosite de saruturile tale,coapsele peste care inca se scurgeau usor picaturi de apa si mi-ai raspuns: "este cinci fara un sfert" si-ai coborat scarile....

Parfum cubanez

Rochia rosie,parul negru strans intr-un coc cu o floare, trupul stralucind intr-un bronz latin.
Dansam fara intrerupere.Partenerul meu imi modela trupul in miscari perfecte.Un zambet mi se contura pe buzele carnoase si rosii.Era seara si nimeni nu dormea.Cei mai in varsta priveau exaltati de la ferestrele,ce dadeau in strada intesata de trupuri,dansuri,rasete si instrumentisti.De la geam fredonau cantecele acelei,a carei voci insufleteste aproape in fiecare noapte strada,Cesaria Evora.
Nimic nu descria mai bine atmosfera decat "nho antone escaderode".Inca de la patru ani adoram aceasta melodie.Mama imi spusese ca are un ritm putin cam alert ca sa ma poata invata pasii.O rugasem macar sa-mi danseze.O priveam mai mult decat uimita.Soldurile voluptoase,cuprinse in rochia neagra cu flori rosii, se unduiau in miscari perfecte.Bratele si picioarele strident bronzate se roteau in jurul corpului intr-un ritm hipnotizant.Un scurt suras ii infrumuseta si mai mult chipul masliniu.Picioarele apetisante se dezveleau amagitor de sub rochie.
Mama avea un partener de dans fascinant.Intotdeauna imi spunea ca un bun partener trebuie sa fie impunator si senzual in dans.Julian nu zambea niciodata in timpul dansului,avea acel ceva dupa care tanjai vrand-nevrand, imi povestea mama.
Si iata-ma acum dupa 18 ani,intruchipand-o pe mama in aproape fiecare noapte pe strada si pe melodiile Cesariei Evora.
Ma nascusem intr-un mic orasel,viata mi-o petrecusem sub soarele Cubei in ritmuri vesele.Noptile erau toate o sarbatoare,in care rasetele si muzica cubaneza ma faceau sa-mi iubesc si mai mult viata!

p.s: Imi pare rau ca nu am putut posta melodia.Este foarte draguta:)

Calatorie fara bilet de-ntors

- Iti spun...Trebuia sa luam si bilete de-ntoarcere!

-Dar pentru ce?Serios acum,am plecat ca sa uitam de tot...
Dupa multe ore-mai placute pentru el,mai putin confortabile pentru ea-ajung in final in orasul,unde multe dorinte interzise sunt realizabile(din pacate!).
Perspectiva petrecerii timpului le rasare incantator la coborarea din avion si odata cu drumul spre hotel.Planuri peste planuri isi impartasesc entuziasmati.
Dupa instalarea in camera,striga amandoi din suflet: "Vom fi fericiti!!"...Vor fi.Aveau bani,erau tineri,iar la picioarele lor zvacnea un oras "al placerii".
-Ia zi-mi,cu ce sa ma imbrac in seara asta?
-Hmmmm...Pei sa vedem...Uite mie combinatia asta mi se pare geniala!
Erau gata si erau pregatiti sa se arunce in bratele cluburilor si ale barurilor.Iar Olanda era preagatita sa le ofere pe tava "fericire" si "extaz"
Si "au gustat" un tip de "fericire"...Si a dat roade...Erau fericiti..Poate atat de fericiti,incat isi uitasera si numele...
O zi trecuta...A doua, la fel de intensa,dar cu un alt soi de "extaz".Si asa s-au scurs zile de-a randul,dormind ziua pentru a-si dezintoxica sufletul de "fericire" si extaziandu-se noaptea cu fiole,pilule si prafuri de "fericire"
Trecusera cam doua saptamani de cand erau aici..Peste doua zile aveau sa plece,caci urma sa fie ziua mamei lui.Asa ca s-au hotarat ca aceasta seara,ultima,de altfel,sa le ofere cu adevarat un tablou al dorintelor interzise.Iar in ziua ce urma sa se poata odihnii.
Ultima noapte in Olanda le oferea ultimul praf de "extaz",ultima pilula de "fericire",ultima partida de sex cu cine stie cine...Asa ca toate acestea trebuiau sa fie la cota maxima..Si au fost..
Pentru el chiar a fost ultima noapte,ultimul "extaz",ultima partida de sex...Ultimile,caci supradoza de "fericire" l-a trimis departe,dar nu inapoi acasa... ,ci intr-o calatorie fara bilet de-ntors...
Pentru ea...pentru ea au ramas in continuare cunoscute si explorate toate formele "extazului" in toate culorile,modelele si locurile.Caci salariul ei venea in bonuri de "fericire".Ajunsese o prostituata intoxicata de droguri cu acte in regula in orasul tuturor "posibilitatilor"!

Mentiune: textul l-am scris ca o dezaprobare cu privire la legalizarea prostitutiei si a drogurilor in Olanda....

Vanilie cu gust amar

Mirosuri,sunete,haine si poze ne creeaza deja-vu-uri puternice legate de perioade de extaz sau tristete crunta din viata noastra...
Ce jalnic suna : “Te voi iubi mereu..”
De fiecare data cand te vedeam printr-o revista de arta, erai elogiat in termeni superlativi de criticii de pictura.Trecusera cinci ani de la separarea noastra,timp in care tu ti-ai valorificat talentul incontestabil in arta.Pe cand eram impreuna,imi spuneai,in timp ce imi pictai coapsele si sanii,ca nu ai putea sa realizezi vreun tablou, fara a avea macar ,vag conturat,un lucru ce tinea de mine. La nenumarate expozitii private de arta ai fascinat cu tablourile tale,in care aparitia repetata a unui trup de femeie a dat de gandit multora ca fiind o iubire neimpartasita de-a ta.Dar pe care te-ai multumit a-l numii “trup de femeie anonim”(simplu,fara batai de cap si fara explicatii prea multe de dat).
Poate ca peste ani ma vei reintalni pe strada si nu iti voi trezi decat sentimentul ca ma cunosti de undeva...Doar eu voi resimti...Doar eu imi voi amintii de bataile de zapada din weekend-urile de iarna,ce se incheiau cu cearceafuri fierbinti si mototolite…;doar eu imi voi amintii de saruturile cu sirop de visine si de cum te dezlantuiai animalic intre coapsele mele bronzate...; doar eu voi tresarii la amintirea apartamentului (pe care l-ai vandut pentru a te muta cu o noua “eterna iubire”) si la amintirea fiecarui coltisor “stampliat” de corpul meu si de mainile tale. Doar eu imi voi amintii de noptile intestate de gemete cu aroma de vanilie..;doar eu imi voi amintii de serile in care imi pictai trupul nud pe panza cu parfum de vanilie..; doar eu imi voi amintii ca vanilia era gustul si mirosul omniprezent in viata noastra... Doar eu voi resimti,doar eu voi retrai, iar pe tine te voi intalni intr-o zi pe strada,vara,de mana cu o blonda puternic bronzata,careia ii vei oferi vanilie, vanilie cu gust amar...

Tot si nimic pentru un vis de inaltimi

Te trezesti?...Eu?..eu,nu.. tu?..te privesc..-nici atat... Dar ce vroia sa afle?...Totusi,era trei noaptea!Stia prea bine ca nu m-as fi trezit.Peste cateva ore urma sa am o lunga zi in chipul unei tipe dragute, amabila,mereu cu zambetul pe buze.Urmam sa suport toate complimentele siropoase din partea barbatilor,care-si uitau varsta si cochetau cu tipe mai mici decat ei cu poate mai multi ani decat aveam eu insumi.Insa multe dintre ele erau incantate de idee,mai ales datorita multiplelor beneficii pe care le capatau.Ma dezgusta teribil sa ma gandesc,dar imi iubeam job-ul si stiam cu mult inainte de a pasi pe scara avionului,ceea ce-mi oferea munca de stewardesa.Dar era visul meu.Si totusi speram ca voi avea o viata..Si uite ca stateam si-l priveam pe tipul de langa mine, iar tot ceea ce vedeam, erau scene de sex apetisante.Tot ceea ce stiam despre el: era tipul care-mi musca sfarcurile, imi saruta abdomenul, imi unduia trupul,imi excita porii.Eram impreuna de mai bine de trei ani, si totusi,zilele petrecute impreuna nu insumau mai mult de jumatate de an.Nu ma iubea…Nu-l iubeam...Mi-o tragea...I-o trageam...Probabil ca nici nu-i stiam prea bine trasaturile fetei,cum nici el pe-ale mele.Ca si mine, tot ceea “sedimentam” erau liniile corpului (atat de bine definite) si atata tot...
Ne intalneam seara.Dimineata ma trezeam, il priveam si abia daca-i desluseam ceva trasaturi.Imi faceam cafeaua cu aroma de rom,scoteam din dulap mini-uniforma cu guler alb si tiv albastru,ce statea teapana pe umeras.O imbracam si ca de fiecare data imi sorbea silueta.Imi aranjam parul intr-un coc , imi puneam tocurile, imi trageam retusurile finale (fard pal,ruj rozaliu si parfum dulceag), dupa care imi luam geanta si plecam,lansand in urma mea un strop de miros ce-i amintea : “ne vedem poimaine seara”.
Jos ma urc in masina, iar soferul ma priveste cu ochii scurgandu-i-se pe cracii mei.Ii zambesc fals.El nu-si da seama, desigur.E mult prea ocupat sa-mi contemple picioarele.Cu o tonalitate usoara il rog sa ma conduca catre locul de munca.Isi cere scuze si-mi arunca aceeasi replica din fiecare dimineata : “Sunteti mult prea frumoasa chiar si pentru inaltimi...” Scot un suras sters si ii multumesc.Cobor din masina, ii urez o zi buna si-mi raspunde:”La fel.Aveti grija domnisoara sa nu faceti prea multe victime, caci frumusetea ucide rapid si subtil...”Inchid portiera,dand vant tuturor complimentelor ultra-siropoase.
Ma indrept catre avion.Colegele mele isi istoriseau entuziasmate, care mai de care, plimbarile si cadourile pe care le primisera de la iubitii lor,trecuti de varsta a treia.Le salut fugitiv,indreptandu-ma cat mai grabita catre avion.Nu as fi vrut sa cad prada sfaturilor lor repetate de a-mi trai viata mai intens.O traiam atat de intens si atat de sters in acelasi timp.Renuntasem la afectivitate si iubire in favoarea visului meu.Nu regretam.Aveam parte de tot si nimic pentru un vis de inaltimi...

Drumul catre casa

Cu trupul amortit, asezat pe un scaun apasat de greutatea sufletelor a sute de oameni zilnic,incerc sa privesc prin geamul plin de jeg al masinii, in speranta ca voi remarca vreun “crater” de pe sosea reparat (Aveee!!). Ca aceasta calatorie sa fie si mai melodioasa sunt zguduita puternic de vocile si mirosul tipator a trei oameni ce si-au inecat bucuria si tristetea in taria alcoolului. Discutiile lor sunt apasatoare, imbracate in rasete haotice si guvernate de mintea imbibata in alcool.
Astept sa ajung acasa. La un moment dat cele trei persoane urla catre sofer sa opreasca masina ca sa coboare, lasand in urma un miros ce strapunge narile si o senzatie ce nu poate fi descrisa. Toata aceasta atmosfera este puternic “colorata”de aparitia unei tinere domnisoare imbracata sumar si asupra careia atarna mirosul kitchos dat de parfumul in aceeasi nuanta cu nivelul sau intelectual . Ca sa fie si mai brilianta, isi etaleaza cu nonsalanta vocabularul in care trebuie sa remarcam cu stoicism : apelativul “fa”, “apetisantele” dezacorduri intre subiect si predicat, ca doar de, chiulul de la orele de romana in favoarea intalnirii briliantului au dat roade.Si daca nu suna si telefonul cu graiul imbietor al vreunui barosan de barosan se pierde tot spectacolul.Iar ca poza de familie sa fie completa, brilianta isi remarca cu entuziasm prietena, cu care si-a impartasit emotiile dansului pe mese.Si pe care din pacate nu a mai vazut-o o bucata buna de vreme pentru ca s-a hotarat sa devina femeie asezata.Plina de fericire o striga cu o tonalitate ridicata.Se pupa cu foc,dupa care incep si isi povestesc prin ce au trecut (mai ales cea casatorita) si hai frate,sora,mama, tata,purcel,catel sa ne asezam comod si sa ciulim urechile la povestile astora mai “incercate de viata”.Cu amar si durere isi plange cununata greutatile prin care trece cu consoartul ei, iar ailalta, ca buna prietena ce ii este,o calmeaza spunandu-i in mod repetat : “haii faa ca tu esti frumoasa,nu te merita asta nici cat negru SUPT unghie”
Zambind intre amuz si gravitate,cobor din masina si imi continui drumul spre casa ,gandindu-ma cu greata(scuzati-mi expresia) la faptul ca si maine voi “savura” urmatorul episod din concursul “Competitie stransa in castigarea premiului Nobel pentru prostie”.Poate parea amuzant.Si este,dar la un moment dat apelezi categoric la mp3 player!